Deținerea unei pisici îți schimbă creierul

Pisicile au reputația de a fi independente, dar cercetări recente arată că între oameni și feline există o legătură chimică specială.

Substanța-cheie este oxitocina, așa-numitul „hormon al iubirii”. Este aceeași moleculă care inundă creierul unei mame când își ține copilul în brațe sau care se eliberează atunci când prietenii se îmbrățișează. Ea stimulează încrederea, afecțiunea și are efecte calmante, pentru că reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului) și activează sistemul nervos parasimpatic – cel responsabil de relaxare.

De mult timp se știe că interacțiunile prietenoase cresc oxitocina atât la câini, cât și la stăpânii lor. În cazul pisicilor, însă, dovezile au început să se contureze abia recent. Proprietarii raportează aceeași senzație de liniște și apropiere ca cei care au câini, iar studiile confirmă treptat aceste trăiri. De pildă, o cercetare din Japonia (2021) a arătat că simpla mângâiere a pisicii, acompaniată de un ton blând, a crescut oxitocina din salivă la stăpâni.

Un studiu mai nou, din februarie 2025, a urmărit atât oamenii, cât și pisicile. Când interacțiunea a fost relaxată – joacă, mângâieri, ținut în brațe la inițiativa pisicii – nivelul de oxitocină a crescut la ambele părți. Pisicile care au inițiat apropierea (urcat pe genunchi, atins cu botul) au avut un „val” hormonal mai puternic, proporțional cu timpul petrecut lângă stăpân. În schimb, pisicile anxioase sau evitante au reacționat diferit: la cele care s-au simțit constrânse, oxitocina chiar a scăzut.

Asta sugerează că legătura chimică dintre om și pisică depinde de respectarea confortului animalului. Forțarea apropierii o inhibă, dar când pisica vine de bunăvoie, oxitocina „curge”.

Semnalele de afecțiune la pisici sunt mai subtile decât la câini. Clipitul lent e echivalentul unui zâmbet felin, iar torsul joacă un rol major: sunetul său scade tensiunea arterială și ritmul cardiac la oameni, cu ajutorul aceleiași oxitocine.

Chiar dacă studiile arată că interacțiunile cu câinii produc, în medie, creșteri mai mari de oxitocină (până la 57%, față de aproximativ 12% la pisici), diferența ține de istoria evolutivă. Câinii, animale de haită domesticite pentru compania umană constantă, caută privirea și aprobarea noastră. Pisicile, descinzând din vânători solitari, nu afișează același tip de comportament social și își oferă încrederea doar atunci când se simt cu adevărat în siguranță.

Totuși, odată câștigată, încrederea lor este cimentată de aceeași moleculă care leagă părinți, parteneri sau prieteni. Așa că, atunci când pisica îți face un „slow blink” de pe canapea sau se așază pe tine torcând, în creierul amândurora se eliberează oxitocină – hormonul care adâncește legătura și alungă stresul. În felul lor discret, pisicile s-au conectat la biologia noastră cea mai veche: chimia iubirii.

[sursa]